Inainte de campania propriu-zisa, razboiul din Irak a insemnat o formidabila batalie ideologica, in care Casa Alba a utilizat cele mai sofisticate tehnici de marketing, puse in scena de prestigioase firme de relatii publice.

 

Arma de persuasiune in masa

 

Sheldon Rampton si John Stauber au documentat aceasta campanie de PR, in cartea „O arma de persuasiune in masa/ Despre propaganda din razboiul lui Bush in Irak”. Cei doi lucreaza in cadrul Center for Media and Democracy, organism creat in 1993 pentru a analiza propaganda guvernamentala si discursul mediatic - centru care s-a specializat in analiza strategiilor marilor companii de relatii publice.

 

Desi abordeaza, la randul lor, problema jurnalistilor integrati in unitati militare si hiper-patriotismul anumitor medii americane, cartea lor este interesanta mai ales pentru incercarile de decriptare a strategiilor guvernamentale pentru determinarea opiniei publice inainte de declansarea razboiului.

 

Rampton si Stauber arata ca inca din 1997 - cu trei ani inainte de alegerea lui Bush jr. - un grup neoconservator dirijat de William Benet, editorul sef al Weekly Standard (proprietate a lui Rupert Mordoch, un fan al politicii clanului Bush), a creat Project for the New American Century, al carui rol era de a ghida politica SUA fata de Irak. Intre altele, grupul - care includea persoane ca Dick Cheney, Steve Forbes, Donald Rumsfeld si Francis Fukuyama - a exercitat presiuni asupra Congresului pentru alocarea a peste 100 milioane de dolari opozantilor irakieni.

 

Imediat dupa Razboiul din Golf din 1991, cand Bush-tatal a cerut CIA sa-l inlocuiasca pe Saddam de la putere, acest grup neoconservator l-a angajat pe John Rendon, consilier de relatii publice, sa lucreze la dosarul Irak. Acelasi Rendon a obtinut in toamna anului 2001, un contract de 400.000$ pentru a orchestra propaganda necesara pregatirii campaniei din Afganistan.

 

Un alt cunoscut „ofiter” in marketingul de razboi american este Charlotte Beers: „mare preoteasa” a marketingului din SUA, ea a condus doua mari agentii de publicitate, care au reputat mari succese cu lansarea orezului Uncle Ben's si a samponului Head & Shoulders. Numita sub-secretara de stat in administratia Bush, Beers a creat campanii de publicitate, websituri, spectacole de televiziune si a organizat intalniri cu lideri arabi pentru a influenta opinia publica si a vinde SUA in Orientul Mijlociu ca o „marca” a libertatii. De altfel, chiar Collin Powell afirma, fara sovaire, ca „trebuie sa facem din politica noastra externa o veritabila marca” - aminteste jurnalul canadian Le Devoir.

 

Marketing de razboi

 

Cartea arata si ca nu doar SUA isi gandesc politica in termeni de marketing. La trei zile dupa atentatele din 11 septembrie 2001, Arabia Saudita a semnat un contract cu gigantul comunicarii Burson-Marsteller pentru consiliere in gestiunea crizelor - de vreme ce aproape toti teroristii implicati in acele atentate erau sauditi. In paralel, agentia Quorvis Communications primea 20 de milioane $ pentru a face ca reprezentanti sauditi sa fie intervievati de jurnalisti-vedeta ai mass-media americane...

 

Revenind la Irak, mai aflam ca multe organisme sustinute de puterea publica americana au lucrat cu Benador Associates, o puternica firma de relatii publice specializata in plasarea diferitilor experti in Orientul Mijlociu si in terorism in mass-media - desigur, experti clar in favoarea razboiului... In acest context, autorii remarca ca mediile din SUA i-au ignorat aproape total pe cei circa 1.400 de experti independenti in Orientul Mijlociu aflati in universitatile americane - iar acestia ar fi avut perspective mult mai nuantate asupra situatiei. Mai mult, organizatiile pacifiste care au dorit sa se faca auzite au fost descurajate chiar si sa cumpere publicitate comerciala in marile retele de televiziune, care le-au refuzat accesul.

 

Cartea Rampton si Stauber ridica o chestiune foarte importanta: daca conditionarea razboiului pare sa fi izbutit in SUA, de ce esueaza campaniile de relatii publice menita sa amelioreze imaginea SUA in Orientul Mijlociu? Autorii subliniaza ca mesajele promovate de armata de consultanti angajati nu sunt neaparat false: dar ele nu abordeaza niciodata nucleul resentimentelor musulmane fata de SUA, anume conflictul israelo-palestinian si trecutul interventiilor americane in regiune. Potrivit unui expert citat in lucrare, „opinia publica islamica este influentata mai mult de ce fac SUA decat de tot ce pot ele zice”.